Istoric

Experiența si noul se reunesc astăzi într-o reprezentativa unitate din domeniul viticulturii: S.C. ProWine Agro S.R.L.

Înființata in anul 1992 in municipiul Cluj Napoca, cu obiectiv principal comercializarea vinurilor de calitate superioară, societatea a parcurs pași semnificativi in devenirea sa.
După ani de comerț en-gros în care ne-am făcut un bun renume în comerțul cu vinuri, am cumpărat  în anul 2000 un mare centru de vinificație, respectiv o întreprinderii de vinificație localizată în comuna Cudalbi din județul Galați. Am fost impresionați de capacitatea de stocare și buna conservare a clădirilor și utilajelor.

 

În scurt timp am ridicat calitatea serviciilor si a produselor noastre, acestea fiind rezultante din procesele proprii de producție a vinurilor din musturi și din struguri nobili. Astfel vinurile proprii obținute ne-au permis sa ne facem cunoscuți pe plan local, național și internațional.

 

De asemenea alte repere majore ale realizărilor noastre le consideram a fi cumpărarea in anul 2001-2003 a 160 ha vie in arealul viticol DEALURILE MOLDOVEI, in podgoria Dealurile Bujorului, inclusiv toate activele, respectiv clădiri de depozitare și parc auto, foste ale Fermelor 6-7 si 13 din acest areal; iar apoi, asigurarea funcționarii la capacitate completă deja din toamna anului 2002.
Cu eforturi materiale și financiare considerabile, am reușit ca unitatea de vinificație CUDALBI să fie azi una dintre cele mai reprezentative întreprinderi de procesare primara, condiționare si depozitare vinuri din zona.
Este clar că nu am terminat, dovadă interesul nostru permanent pentru nou și eficiență; avem în plan reconversia întregii suprafețe și retehnologizarea atât la podgorie cât și la centrul de vinificație prin programe de finanțare specifice.

 

S.C. ProWine Agro S.R.L. se prezintă astfel ca o structura complexă, modernă și dinamică, regândita încă de la constituire și care are un obiectiv concret, acela de a ne încadra in tendințe si opțiuni actuale, precise, bazate pe calitate si raportate la nivelul de interes al celor cărora ne adresam și in care prevalează valoarea produselor noastre.

Astăzi, oferta noastră cuprinde o gama larga de sortimente de vin vrac, specifice binecunoscutei podgorii DEALUL BUJORULUI, având toate pârghiile de acțiune pentru a ne menține ca un reprezentativ producător de vinuri in plan naționali si de ce nu internațional.

© 2010 Pro Wine Agro - Toate drepturile rezervate.